poza

Moştenirea

Am moştenit un oraş frumos, cu un centru istoric de invidiat. Avem bulevarde largi, clădiri şi palate cu diferite stiluri arhitecturale, iar Mureşul – cu a sa formă omega – şerpuieste la doar câteva sute de metri de bulevard. Suntem avantajaţi de poziţionarea geografică şi de diversitatea etnică şi culturală.

Salacz Gyula, longevivul şi vizionarul primar al Aradului, şi-a dat seama de la început de specificul acestui oraş greu de încadrat din punct de vedere geografic, oraşul „nefiind nici în Ardeal, nici în Banat, nici în ținutul Tisei”.

Peste decenii, Krenner Miklos (1875-1968), eminentul publicist ardelean, a mai adăugat o trăsătură specificului arădean: cea a multietnicităţii primitoare – „locul de întâlnire a patru popoare și nenumărate confesiuni”. ( pasaj din “Interesele urbei înainte de toate – Salacz Gyula, primarul reformist al Aradului” – micromonografie scrisă de Puskel Péter, traducere de Réka Fekete și Lajos Nótáros)

Urbea Aradului a fost una importantă încă din timpul Imperiului Austro-Ungar. Punct strategic cu a sa cetate în stil Vauban-Tenaille a fost şi un loc al dezvoltării culturale. Aici s-a înființat primul conservator de pe teritoriul actual al României şi al șaselea din Europa. Tot aici au concertat Franz Liszt, Johann Strauss (fiul), Johannes Brahms, Josef Joachim, Béla Bartók, Richard Strauss, George Enescu şi alţii. Aradul a avut prima școală pedagogică românească, Preparandia Română, înființată în anul 1812.

Aradul a fost şi un loc al dezvoltării materiale, primind inclusiv vizita lui Franz Joseph I al Austriei, despre care se spune că a exclamat un admirativ „foarte frumos!” după vederea fabricilor baronului Neuman.

Dezvoltarea economică a oraşului se produce cu un mare elan, în special la finalul secolului al 19-lea, iar Aradul este reprezentat cum se cuvine la marea Expoziţie Universală de la Paris din 1900, anul de vârf pentru “La Belle Époque”.

Aradul fost un loc al unor oameni vizionari, precum baronul și cancelarul imperial Bohus Zsigmond, primarul Salacz Gyula, baronul Andrényi. Architecţii Lajos Szántay sau Milan Tabaković, care au creat acest superb muzeu de arhitectură în aer liber. Acesta este și motivul pentru care astăzi multe dintre clădirile monument istoric le poarta numele.

Spiritul tolerant al orașului se reflectă și în faptul că proiectarea lăcașelor de cult a fost încredințată arhitecților, fără a se lua în considerare apartenența etnică sau confesională a acestora. Astfel, Catedrala Ortodoxă Română din Piaţa Mare a fost proiectată de arhitectul maghiar Czigler Antal, în timp ce Catedrala Catolică a fost proiectată de arhitectul sârb Milan Tabacovici.

Recensământul din anul 1910 confirmă că Aradul era cel mai mare oraş din Transilvania: “atunci în teritoriul respectiv existau 26 de oraşe cu peste 10 mii de locuitori, cele mai mari fiind Arad (77.542) Timișoara (74.003), Oradea (68.960) și Cluj (62.733)” (“Recensământul din 1910, în Seria Studia Censualia Transilvanica, Bucureşti: Ed. Staff, 1999, prof dr. Traian Rotariu)

Unirea gândurilor românești și Aradul au avut apoi în comun faptul că aici a fost trasată și programată alipirea Transilvaniei de România. Consiliul Național Român Central își începe activitatea la Arad, la 2 noiembrie 1918, în casa lui Ștefan Cicio Pop, care este numit președintele consiliului. Aradul devine capitala celei dintâi guvernări românești asupra întregii Transilvanii.

Tot aici s-a constituit Comanda Supremă a Gărzilor Naționale Române din Ungaria și Transilvania (11 noiembrie 1918), care a coordonat activitatea tuturor gărzilor naționale din Transilvania. După cum sintetizează unii istorici derularea evenimentelor de acum 100 de ani, Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a fost gândită, proiectată și realizată la Alba Iulia de către arădeni.

Proclamația Unirii a fost redactată la Arad, de un grup din care făceau parte Vasile Goldiș, Ștefan Cicio-Pop și Ioan Suciu.

Decăderea

Făcând un salt către timpuri mai recente, începând cu 1948, naţionalizarea extensivă a unui oraş cu un asemenea patrimoniu a dus la distrugerea unei comunități vii, definite de valori reale. Această lobotomie aplicată unui oraș sănătos și funcțional i-a distrus partial spiritul.

Din păcate, nici în perioada postdecembristă, Aradul nu pare să-şi pună in valoare potenţialul. De prea mult timp destinele oraşului sunt vegheate, cu mici excepţii, de parveniţi fără idealuri măreţe, fără cultură, viziune sau bun simţ.

Amintesc că palatul Bohus, adică prima clădire din Arad în care s-a folosit beton armat, a fost și prima clădire cu lift din Arad – astăzi nefolosibil. Clădire care a găzduit primul cinematograf modern din Arad, astăzi aflat în paragină. La 70 de ani după naționalizare, spațiile comerciale luxoase de la parterul palatului s-au transformat în magazine second-hand și păcănele, iar basoreliefurile de pe faţada în stil secession sunt pregătite să omoare pe oricine îndrăznește să-i parcurgă trotuarul.

Baronul Andrényi i-a lăsat Aradului una dintre cele mai frumoase clădiri, care alături de multe palate ale nobilimii l-a făcut pe N. Iorga să-i atașeze Aradului temenul de „Mica Vienă”. Faţada palatului situat pe Bd. Revoluţiei la nr. 69 este străpunsă de cabluri şi aparate de climatizare. Nici nu aş şti să spun care dintre lucruri e mai trist: starea actuală a acestei clădiri sau faptul că, după naţionalizare, baronului Andrényi i-a fost confiscată toată averea, rămânând să-și câștige existența cărând nisip cu căruţa până la sfârșitul vieții.

Un final de viaţă şi mai trist l-a avut marele architect Szantay, care a murit în sărăcie, suferinţă şi mizerie după ce a construit cele mai impunătoare clădiri ale Aradului: Palatul Cultural, Biserica Roşie, Palatul Bohus, Palatul Szántay, Gara CFR, etc.

Teatrul Hirschl, clădirea de patrimoniu care ar putea fi redată circuitului cultural, pe unde a trecut cu o trupă de teatru şi poetul naţional Mihai Eminescu, abia mai stă în picioare.

Oradea vs Arad, 23 la ZERO!

Ce avem de făcut pentru a revitaliza acest oraş? Ce avem de făcut pentru a transmite mai departe patrimoniul istoric şi cultural copiilor noştri?

Deşteptarea memoriei ca formă de justiţie datorată corifeilor oraşului e un prim pas şi a fost făcut de istorici şi jurnalişti locali, precum şi de reprezenti ai unor ONG-uri ca Mişcarea Arădeană sau PRO URBE.

Pentru a încerca însă să redăm Aradului frumuseţea de odinioară, avem nevoie de o administraţie corectă, competentă şi vizionară, care să aplice legislaţia în vigoare şi să se dovedească un partener de încredere pentru cetăţeni şi mediul de afaceri.

E suficient să privim către bunele practici ale primăriei din Oradea în domeniul restaurării zonei centrale şi a atragerii de fonduri europene. Cum a fost posibil ca centrul istoric din Oradea să se transforme astfel în câţiva ani, timp în care palatele Aradului se dezintegrează?

Pentru clădirile monument, primăria Oradea a decis să acorde împrumuturi rambursabile pe 5 ani proprietarilor, fără dobândă şi să finanţeze 20% din valoarea lucrărilor respective, valoarea proiectului tehnic şi valoarea dirigenţiei de şantier. Se acordă astfel suport tehnic proprietarilor neinstruiţi din acest domeniu şi se asigură pe de altă parte că lucrările se vor efectua cu respectarea unor standarde înalte de calitate. S-a lucrat pe baza legii monumentelor istorice, conform căreia primăriile pot acorda împrumuturi care pot fi rambursate sau nerambursabile. În plus, proprietarii care îşi reabilitează clădirile primesc cinci ani scutire de la impozitarea acestora.

Pentru clădirile care nu sunt monument acţionează Legea Faţadelor. Primăria a stabilit zonele prioritare, s-a efectuat un inventar al clădirilor din acele zone şi s-au notificat proprietarii clădirilor degradate. Aceştia trebuie ca în termen de 60 de zile să comunice dacă dispun de resursele financiare necesare pentru reparaţii sau nu. În cazul în care propietarii informează primăria că nu dispun de banii necesari pentru reparaţii, aceasta intervine, efectuează reparaţiile şi îşi recuperează banii în următorii 5 ani.

Ce s-a întâmplat în Arad în tot acest timp? Nimic.

Administraţia locală şi-a menţinut pentru câţiva ani poziţia neschimbată, susţinând că nu sunt variante şi nici suport legislativ pentru a restaura clădirile istorice.

Într-un final, luna decembrie 2019 ne găseşte însă cu o poziţie schimbată, primăria Arad informând opinia publică că a demarat de câteva luni lucrările la un Regulament privind rabilitarea faţadelor clădirilor monument.

Proiectul de Hotărâre a Regulamentului privind reabilitarea faţadelor poate fi studiat pe site-ul primăriei, unde este afişat la transparenţă. Am studiat acest document şi am ajuns la umătoarele concluzii:

– toate legile şi hotărârile care stau la baza acestui Regulament sunt emise în anii 2001, 2004, 2005, 2011, iar cele mai recente în 2016;

– varianta propusă de administraţia arădeană este identică cu ceea ce se întâmplă de câţiva ani buni în Oradea

Ne bucurăm astfel să constatăm că Primăria Arad a descoperit că, ceea ce a susţinut în ultimii 4 ani că nu se poate efectua, este realizabil. Sperăm doar ca această determinare să nu fie cauzată de alegerile locale din vara acestui an.

Mă întreb însă care va fi calitatea acestor lucrări, cum vor fi selectate firmele şi în ce măsură toate acestea se vor reflecta şi în buzunarul contribuabilului/proprietarului, reticenţi oricum la un partener în care nu îşi pun prea mare încredere.

În decursul a 7 ani primăria Oradea a reabilitat: 40 de clădiri, 10 monumente istorice şi are alte câteva zeci de proiecte in derulare. În privinţa reabilitării fațadelor imobilelor aflate în proprietate privată, situate în centrul celor două municipia, situaţia general e următaoarea. Primăria Oradea a reabilitat până acum 23 de imobile, Primăria Arad, zero. Primăria Oradea are în lucru în acest moment 18 imobile, Primăria Arad, zero. Oradea are în licitație lucrări de reabilitare la 5 imobile aflate în proprietate privată, Primăria Arad, zero. Alte 15 proiecte de reabilitare imobile urmează să intre la licitat în scurt timp, ne spune Primăria Oradea, la Arad zero (sursa-Aradon)

Deşi legislaţia permitea sprijinirea proprietarilor, atât financiar, cât şi cu expertiză tehnică şi consigliere, autorităţile locale arădene s-au mulţumit să aplice doar măsuri coercitive care au constat în supraimpozitarea acestor proprietăţi.

Renaşterea

Ceea ce se întâmplă la Oradea este dat exemplu în toată ţara, dar aceasta ar trebui să fie normalitatea, nu doar una dintre excepţii.

Aradul are însă un potenţial cel puţin la fel de mare ca Oradea, nu doar datorită istoriei mai încărcate decât a vecinilor de la nord, ci şi a unui centru vechi de suprafaţă mai mare, cu mai multe palate. Cu un bulevard central cum nu există nici în Oradea şi nici în alte oraşe ale ţării. Cu Mureşul ce străbate zona centrală şi cu Cetatea Aradului poziţionată chiar in centrul buclei râului.

Administraţia Aradului are nevoie de un suflu nou, de o echipă de oameni coordonată de un manager bun şi corect, care să cunoască istoria şi valorile urbei, dar în acelaşi timp să fie preocupat de concepte moderne de dezvoltare.

E important să aibă o legatură de suflet cu oamenii şi străzile oraşului, să fie preocupat de educaţie şi educare şi să ştie să se înconjoare de persoane cu expertiză în fiecare domeniu.

Un primar care pune “interesul Aradului inainte de toate” va fi mai puţin preocupat de ascensiunea politică şi se va pune la dispoziţia cetăţenilor, deoarece oraşul le aparţine lor, nu celor care îl conduc.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>