Cine sunt 

Mă numesc Sebastian Bulumac, m-am născut și am crescut în Arad, am 38 de ani, sunt căsătorit și am un copil. Întreaga mea viață se leagă de acest oraș.

Am absolvit Colegiul Național „Moise Nicoară”, apoi Facultatea de Matematică şi Informatică  din cadrul Universității de Vest Timişoara. După facultate am urmat un Masterat în domeniul Mecanica fluidelor la  Universitatea de Vest Timişoara și o bursă postuniversitară Erasmus/Socrates la Facultatea de Matematică din cadrul Università degli studi di Udine.

Activitatea mea profesională s-a derulat în principal în mediul privat. După o scrută perioadă, imediat după terminarea studiilor, ca referent în cadrul Biroului de Relaţii Internaţionale al Universității Timișoara am devenit director de filială a unei companii imobiliare. Ulterior, pentru următorii 13 ani am fost director general al unei companii străine, din domeniul automotive, producătoare de supape pentru motoare, companie pe care o conduc în continuare în România cu rezultate foarte bune.

Am considerat întotdeauna foarte important ce ofer comunității care m-a format. Așa că, de când mă știu am fost mereu foarte implicat în activități civice. Voi reda mai jos doar câteva dintre acestea.

Iubesc sportul și m-am implicat alături de valorile sportive ale orașului. Sunt membru fondator al Asociaţiei „Suporter Club UTA”, al cărei preşedinte am fost în perioada 2007 – 2010. Am derulat aici proiecte importante: campania „Nu lăsa UTA să moară” finalizată cu un miting a 1.500 de oameni în urma căruia autorităţile locale s-au implicat activ în demersul de salvare al clubului UTA, campania „UTA, mândria mea!” pentru declararea clubului UTA obiectiv de interes local si judetean, obtinerea palmaresului si al brandului UTA , campania de promovare „UTA în şcoli”

Am fost director administrativ şi fondator al revistei suporterilor -„REDUTA” în perioada august 2008 – februarie 2010, membru fondator „ Alternativa Civică” și membru fondator al „Consiliului Local Civic” Arad

Deoarece cred că Aradul trebuie să devină un oraș mai sănătos și mai prietenos pentru biciclete am fost organizator al Marșului Biciclistilor Arădeni în perioada 2010-2014 şi inițiator al campaniei „Dați Aradului piste pentru bicicliști”.

Mă preocupă foarte mult problemele de mediu, așa că am fost organizator principal al celui mai mare eveniment ecologist organizat în Arad după 1989, Săptămâna Pământului 2011 (3.000 de voluntari, 20 de asociţii civice, 8 şcoli, 4 grădiniţe, ligi studenţeşti, 2 universităţi, autorităţi partenere şi numeroşi susţinători şi sponsori au facut posibil ca proiectul Consiliului Local Civic să fie pus în practică sub forma a 40 de evenimente diferite) și organizator principal al campaniei Salvaţi Roşia Montană în Arad (mitinguri, dezbateri cu parlamentarii, conferințe, concerte, etc)

Recent, am fost organizator şi iniţiator al campaniei „Salvați Parcul Eminescu” (2014-2015), o campanie de succes care a salvat cel mai important parc al orașului și a demonstrat autorităților că societatea civilă este un actor important în oraș.

Nu am fost şi nu sunt membru al vreunui partid politic. Nu am deţinut şi nu deţin nici o funcţie politică sau în administraţia publică locală/centrală. Nu sunt asociat sau acționar în nici o societate comercială.

 

De ce candidez?

Am decis să îmi anunț candidatura ca independent pentru funcția de primar al municipiului Arad, onorat fiind de susținerea unei zone importante a societății civile active și a opoziției politice locale.

M-am născut și am copilărit în Arad, iar după terminarea studiilor universitare și postuniversitare la Timișoara, am revenit acasă. Sunt căsătorit și de curând am devenit tată, ceea m-a responsabilizat și motivat suplimentar în încercarea de a schimba evoluția actuala a orașului. Am deja membri ai familiei și prieteni dragi care au plecat din Arad și nu doresc ca asta să se întâmple și cu fiul meu. Aradul trebuie să devina un oraș în care tinerii să găsească numeroase oportunități de formare a carierelor și în același timp să își redobândească valorile, identitatea și cultura pentru a oferi o calitatea a vieții superioară celei de azi.

Trăim de prea mult timp într-un oraș dominat autoritar de un grup de interese condus de un individ străin nu doar de aceste locuri, ci și de spiritul nostru, al arădenilor. În tot acest timp, administrația politizată care și-a urmărit în primul rând propriile interese, a atentat continuu la valorile și simbolurile Aradului, schimbându-i astfel identitatea. A sosit momentul să ne recâștigam orașul. O vom putea face doar împreuna: primar, administrația publică și nu în ultimul rând cetățenii, pe care mi-aș dori să îi vad ca parteneri direct implicați în acest proces de schimbare.

Sunt de mult timp manager general al unei companii străine care activează în domeniul automotive. O administrez cu succes și știu ce înseamnă eficiența, prioritizarea cheltuielilor și relația cu oamenii. Nu am înțeles niciodată cum e posibil ca o administrație ce se consideră de succes să aibă atât de multe instituții subordonate care funcționează prost, totul pe banii unor contribuabili ce plătesc cele mai mari taxe și impozite din țară.

În ultimii zece ani m-am implicat în zona civica în proiecte ce au ținut de promovarea și protejarea simbolurilor și valorilor arădene, protecția mediului, evenimente culturale și sportive de masă, o administrație transparentă sau drepturi cetățenești. Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile fără implicarea a mii de arădeni uniți de atașamentul față de acest oraș și de apartenența la un set de valori ale democrației europene. Implicarea lor m-a convins să merg mai departe.

Consider ca am ajuns la capătul unui ciclu, cu puține bune și cu prea multe rele. Îmi propun să iau orașul din mâinile unui grup de interese și să-l redau celor cărora le aparține de drept: vouă, tuturor arădenilor. A sosit momentul să fim mai uniți ca niciodată și să ne recâștigam orașul pornind chiar de la Km 0.