cancel

Dan Cancel s-a retras din cursa pentru Primăria Arad şi susţine candidatura mea.

Astăzi, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la sediul meu de campanie, aflat pe Bulevardul Revoluţiei, nr. 83 (Bd. Revoluției colț cu Str. 1 Decembrie, parter), Dan Cancel a anunțat că se retrage din cursa pentru Primărie şi susţine candidatura mea. Dan Cancel a fost unul dintre primii candidați independenți intrați în cursa pentru Primăria Arad. În cadrul conferinței de presă, Dan Cancel a subliniat faptul că satisface toate condițiile cerute de lege pentru a-și depune candidatura (inclusiv semnăturile necesare), dar a ales să se retragă pentru că este momentul să dăm un semnal de unitate.

Scopul principal este schimbarea modului în care se face administrație în Arad, motiv pentru care nu este loc pentru orgolii, iar toți cei care-și doresc cu adevărat o schimbare ar trebui să strângă rândurile în jurul candidatului care are cele mai mari șanse de a-l învinge pe primarul în funcţie. Dan Cancel va face parte din echipa mea de campanie. Îi mulțumesc pentru susținerea, încrederea acordată şi pentru semnalul pe care l-a transmis făcând acest pas. Într-un oraș profund dezbinat, candidatura mea este una a unității, o candidatură care militează pentru normalitate, dezbateri reale şi dialog civilizat între societatea civilă şi administraţia oraşului, respectiv clasa politică. Fiind educat în spiritul dialogului și acceptării diversității ideilor, în acest demers, nu voi ține cont de doctrine sau interese de moment, ci doar de arădenii pe care doresc să îi reprezint cu adevărat, indiferent de preferinţele lor politice, etnie sau religie.

În urma câștigării acestui scrutin, îmi propun să creez un alt mod de a face administrație în Arad, să redau orașul oamenilor care locuiesc în el, arădenilor. Pentru asta voi avea nevoie nu doar de ajutorul celor care mă susţin, ci a unui număr cât mai mare de arădeni care să se implice activ în problemele oraşului, participând la şedinţele de Consiliu Local şi la dezbateri publice, unde eu voi fi garantul că opinia fiecăruia va fi respectată şi luată în seamă, chiar dacă va fi una critică.

Îmi exprim convingerea că în viitorul apropiat și alți candidați și formațiuni deja înscrise în cursa electorală din acest an, precum și alte organizații civice, se vor alătura acestui proiect. Cu această ocazie îi invit pe toți cei care cred în nevoia unei schimbări reale în orașul nostru să se alăture acestei inițiative.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

You may use these HTML tags and attributes:

<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>